amor

S-a digitalizat amorul

Sursă: S-a digitalizat amorul | 69

 

S-a digitalizat amorul

 

În teorie, în sensul retoric, iubirea eu o cunosc bine, nu mă bate nimeni la asta! Dau și sfaturi la cele mai puțin norocoase ca mine, că doar nu mă costă nimic… Greul vine însă la partea practică, cea care implică iubirea adevărată, în care se investește, se riscă, se suferă, cea pentru care se sare gardul siguranței, al confortului. E ușor să vorbești despre dragoste, la fel de ușor cum e să cunoști pe cineva pe o pagina de socializare. Lucrurile se complică la trecerea de la teorie la practica, de la virtual la real, când visurile, așteptările și concretul nu coincid. Cand realizezi că în ecuația dragostei, fericirea-i de fapt una dintre necunoscute, cu atât mai mult când iți găsesti jumatatea pe un sit de întâlniri amoroase. Că o afli, fericirea zic, o adaptezi, o construiești, cu grijă și efort, în lumea reală.

Dau pe afară de bărbați și de femei aceste pagini electronice, de parcă toți și toate locuiesc, trăiesc, simt acolo, in virtual, cu retușurile fizice, intelectuale, caracteriale de photoshop și batitură, din păcate narcisismul prinzând locul onestității și responsabilități. Libertate fascinantă de altfel in lumea cifrei binare dar care limită exclamațiile indignate din lumea reală de tipul “nesimțitul avea 40 de kile în plus!” sau “mincinoasa, e cu 20 de ani mai bătrână!”. De cele mai multe ori primesti fix ce oferi și, ciudat, dar cele/cei ce se plâng de tratament neloial de obicei sunt cele/cei care într-un mod sau altul încearcă să pacălească interlocutorul, profitând de libertatea virtuală. Cu alte cuvinte, ai intrat in aria gri, adult și vaccinat, suporți consecințele, pozitive ori negative, exact ca în viața în afara virtualului, unde persoanele se privesc, se pot atinge cerând și dând consensul privindu-se în ochi. Că la final scopul e același. Și strada. Oamenii se cunosc, se plac, își fac curte, și-o pun, se iubesc și se despart. Diferența o face minimul de respect și bun-simț, indiferent de platforma de întâlnire. Si-apoi, prieteni dragi, cunoștința cu o altă persoană poate fi privită la început ca un joc, dar asumat și cu reguli stricte și bine înțelese, cu întrebări și, evident, răspunsuri. Răspunsuri care, să fim serioși, dar se verifică doar afară, în viața reală. Că doar nu poți și nici nu vrei sărămâi o viațăîntreagă în chat.

Am avut ocazia să reflectez asupra fenomenului relațiilor ce nasc în chat. Din păcate, am constat, că tehnologia schimbă raporturile între femei și bărbați. Chiar și prieteniile. Faptul că aria libertatății de-a alege pare atât de largă și criteriile după care facem alegerile sunt aproape științifice și atât de diversificate – anagrafice, culturale, sociale, geografice – ne face sa pierdem fără să ne dăm seama simțul măsurii și al orientamentului, pierzându-ne astfel într-o lume ireală, aparent nelimitată. Uitând că, de fapt, aceasta este sau ar trebui să fie oglinda realității. Ce-i drept, comodă, din fața monitorului, dar nu distorsionată de minciuni, narcisism ori cine știe ce dorințe ciudate ce, evident, în lumea reală nu ni le putem permite pe considerente de imagine, sociale etc. Faptul e că atunci când beculețul lucidității, total ieșit din uz la momentul intrării în lumea nouă și sofisticată, începe să dea semne și semnale în capul tău ca girofarul mașinii de poliție pentru a te pune în gardă că lucrurile nu sunt tocmai cum ți le-ai imaginat și că Profilul Uman ce populează lumea virtuală nu-i cu nimic mai minunat decât cel real, că Rocco Siffredi e unul singur, că perfecțiunea trebuie s-o cauți în diversele forme de artă, și dragostea e o formă de artă indiferent de locul unde-o cauți, ar trebui să angrenăm mecanismele puterii de a accepta sau abandona o lume, diversă, în care am intrat cu bună știință. Conștienți fiind de ceea ce implică acceptarea acestei lumi dar și de conotațiile negative ale abandonului ei. Care de obicei înseamnă dezaprobare, indignare, protest, într-un fel echivalentul trântitului ușii din lumea reală!

Că în esență, fără lungi psihanalizări de caracter și suflet, ecuația internă umană fundamentală rămâne neschimbată, indiferent de mediu, de circumstanțe, de aparențe, doar că se vrea timp, răbdare, dăruire pentru a cunoaște o altă persoană dar mai ales pentru a cunoaste ceea ce vrem noi înșine în primul rând. Evitând în acest fel transformarea în Prințesa Dezorientată ce bântuie Gradina Virtuală cu mărul în mână în căutarea Prințului Ales dar…total necunoscut. Mie îmi place tehnologia și minunile pe care aceasta le aduce în viețile noastre, la fel cum îmi place să cred că noi deținem frâiele tehnologiei și nu e ea cea care s-a împosesat de viețile noastre. Îmi place să-mi amintesc conversațiile virtuale de cunoștință și început de drum cu barbatul pe care îl iubesc…în viața reală. Motiv pentru care imi vine gandul că de fapt nu există două lumi, reală – virtuală, ci doar una, cu siguranță mereu mai complexă, cu elementul uman cu toate defectele si calitățile lui mereu protagonist, același ideal, aceeași țintă, schimbându-se doar calea de-a atinge această țintă. Nimic mai mult!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s